autismedu.org

Imitația

3 min de citit

Copiii învață cel mai mult uitându-se la ceilalți și făcând ce văd. Un copil cu dezvoltare obișnuită își alege singur, de-a lungul zilei, ce comportamente merită imitate, pentru că observă ce aduce un rezultat plăcut celorlalți. La copilul cu autism această abilitate lipsește de cele mai multe ori, deși de ea depinde învățarea acțiunilor noi, a cuvintelor și a comunicării sociale.

De ce este neglijată

În multe intervenții imitația primește puțină atenție. Uneori coordonatorul nu-i vede importanța. Alteori terapeutul nu o consideră prioritară. Și destul de des părintele preferă ca propriul copil să știe litere și cifre, fără să realizeze că baza învățării vine exact din imitație.

Înainte de grădiniță

Mulți părinți speră că, mergând la grădiniță, singur sau cu un însoțitor, copilul va prelua comportamente de la ceilalți copii. Dar înainte de asta merită verificat două lucruri: dacă îi urmărește cu privirea pe cei din jur și dacă imită. Dacă nu o face, simpla prezență în grupă nu schimbă viteza cu care învață. Nici însoțitorul care îl ghidează fizic nu înlocuiește abilitatea. Se poate întâmpla chiar invers: copilul se frustrează, nu mai vrea la grădiniță și pierde ore în care ar fi putut învăța altceva.

Un început simplu, de făcut zilnic

Joc 1: oprirea. Ieși cu copilul afară și îl lași să meargă lângă tine. Te oprești brusc, fără motiv aparent și fără să spui nimic. Numeri câte secunde îi ia să observe că te-ai oprit. Repeți de câteva ori, ca să ai o măsură de pornire.

Apoi începi exercițiul. Te oprești brusc și îl oprești și pe el, ușor, cu mâinile pe umerii lui. Imediat îi dai recompensa pe care ai pregătit-o (un pufuleț, un M&M sau orice îi place lui, în bucățică mică: dacă îi place ciocolata, nu îi dai o tabletă întreagă). Chiar dacă cere, nu primește alimentul la liber. Când îi dai recompensa spui și „ce frumos te-ai oprit”, deși e evident că s-a oprit pentru că l-ai oprit tu. Faci totul ca pe un joc, zâmbind larg și cu entuziasm. Repeți după câteva minute.

Dacă recompensa a fost bine aleasă, după câteva încercări copilul se oprește și singur, fără mâinile tale pe umeri. Poate nu în același moment cu tine, dar timpul dintre clipa în care te oprești tu și clipa în care se oprește el scade. Ideal e să ajungă la 1–2 secunde sau mai puțin.

Joc 2: nasul. Stați față în față pe covor. Îți atingi nasul fără să spui nimic și îl ajuți pe copil să-și atingă și el nasul, tot fără cuvinte. În clipa în care îl atinge îi dai recompensa. Repeți. După câteva repetiții copilul înțelege „șmecheria” și începe să-ți copieze gesturile.

Mai departe

Ce a învățat copilul la unul dintre jocurile de mai sus poți muta în rutinele lui, exact în același mod: de la desenat până la ținutul corect al furculiței. De la imitația gesturilor, trecerea la învățarea prin observare, adică prin ce vede la ceilalți, nu mai este decât un pas.

Există o scală de evaluare a abilităților de imitație, Partington Imitation Skills Assessment (PISA), creată de dr. Partington, cu 12 domenii, de la acțiuni simple cu obiecte până la imitarea unei acțiuni de la distanță. Multe etapizări folosite în practică sunt inspirate din ea. Poate fi o sursă de idei despre ce să predai după aceste începuturi.

Ai o întrebare sau vrei să ne spui ce te-a ajutat?Scrie-ne la contact@autismedu.ro.