Comunicarea și piramida comunicării
Când îi întrebi pe părinții unui copil cu autism care au fost primele semnale de alarmă, cei mai mulți răspund, într-o formă sau alta, că „nu vorbea”. Este firesc. Noi, părinții, ne raportăm la copii prin ceea ce ne spun și prin ceea ce înțeleg din ce le spunem. Iar când cel mic nu vorbește și nici nu pare să înțeleagă, simțim că ne pierdem cel mai important instrument.
Totuși comunicarea nu începe cu vorbitul. Nici măcar cu înțelegerea cuvintelor. Limbajul verbal este una dintre ultimele abilități care apar.
Comunicarea este un schimb
Când comunicăm, facem un schimb. Eu ofer ceva, tu primești. Apoi tu oferi ceva, iar eu primesc. Rolurile se schimbă tot timpul. Dacă un singur om oferă și celălalt doar primește, nu mai este comunicare, ci monolog.
Un schimb poate avea loc fără niciun cuvânt. Un soț care intră în casă știe adesea că soția lui este supărată, fără ca ea să spună ceva. Mesajul a ajuns prin privire, prin mișcări, prin ton. Cuvintele sunt doar una dintre căile prin care circulă mesajele.
Piramida comunicării
Imaginați-vă o piramidă ca cele egiptene. Conversația este ultima piatră, cea din vârf. Piatra din vârf nu poate sta în aer: ea se sprijină pe toate pietrele de dedesubt, până la fundație.
Pietrele de la bază sunt abilități care, la prima vedere, par să nu aibă legătură cu limbajul:
- atenția față de oameni și interesul de a fi împreună cu ei;
- urmărirea cu privirea a unei persoane;
- contactul vizual;
- zâmbetul ca răspuns la zâmbetul părintelui;
- imitația (a mișcărilor, a sunetelor, a jocului);
- atenția împărtășită, adică privirea comună spre același lucru;
- așteptarea rândului și alternarea („acum eu, acum tu”);
- gesturile: a arăta, a întinde mâna, a da, a lua;
- înțelegerea la ce folosesc obiectele;
- alegerea dintre două lucruri;
- predictibilitatea: a ști ce urmează.
Mai sus se află înțelegerea cuvintelor, apoi primele cuvinte, apoi cererile mai complexe. Abia în vârf apare conversația.
Se poate învăța un copil să rostească cuvinte sau să repete fraze fără ca temelia să fie pusă. Rezultatul este adesea un limbaj mecanic: copilul răspunde la întrebări sau repetă ce a auzit, dar începe foarte puțin conversații și nu își folosește cuvintele ca să obțină ceea ce își dorește. Nu aceasta este dorința părinților. Ei vor un copil care poate spune ce vrea, ce îl doare și ce îl bucură.
Comportamentele sunt și ele mesaje
Aproape toate comportamentele-problemă ale unui copil mic cu autism transmit ceva: „nu vreau”, „vreau asta”, „nu mai pot”, „ajută-mă”. Excepția o reprezintă autostimulările, care au altă funcție.
Cele mai multe crize apar în jurul cererilor: cerere de obiect, de activitate, de loc, de informație sau de a evita ceva. Dacă o cerere nu este înțeleasă sau nu poate fi făcută, apare frustrarea. Un copil care nu are altă cale de a spune „gata” va spune „gata” prin plâns, prin aruncat sau prin fugă.
De aceea, în primele etape ale unei intervenții contează mai mult să îl învățăm să ceară ce vrea, în orice formă, decât să învățăm culori sau forme. Dacă are o cale de a comunica, orice altceva se va învăța mai ușor. Tehnicile de calmare au rolul lor, dar ele nu înlocuiesc abilitatea de a comunica. Fără aceste abilități de comunicare dezvoltate, crizele și tantrumurile se vor repeta.
Vorbirea nu este singura cale
Un copil poate comunica prin gesturi, prin imagini, prin cuvinte scrise, prin dispozitive sau prin vorbire. Cu cât modalitățile sunt mai multe și mai complexe, cu atât copilul se poate face înțeles mai bine.
Ce pot face părinții acasă
- Fiți un interlocutor interesant. Jucați-vă lângă copil și observați ce îi place. Faceți lucruri care îi plac fără să cereți ceva în schimb.
- Creați mici schimburi: dați și cereți pe rând, chiar și cu un obiect sau cu o mișcare.
- Răspundeți la orice încercare de a comunica, nu doar la cuvinte. Un gest, o privire sau o mână întinsă sunt deja mesaje.
- Dați copilului motive să comunice: puneți lucrurile preferate puțin la distanță, astfel încât să trebuiască să ceară.
- Întrebați specialistul ce abilități din bază sunt lucrate acum și cum puteți continua acasă.
- Aveți răbdare. Construirea piramidei durează luni sau uneori ani. Este mai degrabă educație decât terapie.